Conceptul de VO2 Max – cantitatea maximă de oxigen pe care corpul o poate folosi în timpul efortului intens – pornește din munca fiziologului britanic Archibald Vivian Hill, din anii 1920.
Hill a studiat modul în care mușchii folosesc oxigenul și produc energie în timpul efortului, cercetare pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1922, alături de Otto Meyerhof.
Ideea unui „plafon” de oxigen pe care corpul nu-l poate depăși, oricât de intens ar fi efortul, a devenit ulterior baza VO2 Max-ului măsurat azi în laboratoare sportive și, simplificat, în calculatoare online.
Un indicator folosit azi de orice alergător amator are, la origine, un Premiu Nobel din 1922.
Vezi și: