Tabelele de „greutate ideală” care au circulat zeci de ani în cabinete medicale n-au fost create de cercetători în sănătate, ci de actuarii companiei de asigurări Metropolitan Life, în 1943 – pe baza datelor de mortalitate ale propriilor asigurați, folosite ca să stabilească prețul polițelor de viață.
Eșantionul era departe de a fi reprezentativ: mai ales americani albi, cu venituri peste medie, care își permiteau o asigurare de viață. „Talia” raportată era, de multe ori, autodeclarată, fără o metodă clară de verificare.
Cu toate astea, tabelele au fost preluate ca reper medical general timp de decenii, până când au fost criticate dur pentru baza lor statistică fragilă – fix genul de număr care pare oficial doar pentru că a fost repetat suficient de des.
IMC-ul de azi are propriile limite, dar cel puțin nu pornește de la un formular de asigurare de viață.
Vezi și: