Greutatea de pe cântar nu spune unde s-a depus, de fapt, grăsimea – iar asta contează. De aici vin cele două forme devenite populare informal drept „măr” și „pară”: raportul talie-șold (WHR) compară circumferința taliei cu cea a șoldurilor, iar un studiu internațional amplu (INTERHEART, 2005), derulat în 52 de țări, a arătat că acest raport a prezis riscul de infarct mai bine decât IMC-ul, indiferent de regiune.
A doua metodă, și mai simplă, cere doar o sfoară: talia sub jumătate din înălțime. Regula a fost promovată de cercetătoarea britanică Margaret Ashwell, tocmai pentru că funcționează la fel de bine la copii, adulți și diverse etnii, fără tabele separate pe sex sau vârstă – un avantaj pe care IMC-ul nu-l are.
Niciuna dintre cele două n-a înlocuit oficial IMC-ul în ghidurile medicale, dar amândouă arată același lucru dintr-un unghi diferit: nu greutatea totală contează cel mai mult, ci unde anume se adună ea.
Uneori cel mai simplu instrument de măsurat sănătatea e, literalmente, o sfoară.
Vezi și: